Banat & Crişana

Iubim Banat & Crişana

  • Iubim Banatul pentru multiculturalitate, avem o comunitate de români, sași, maghiari, austrieci, nemți, sârbi.
  • Iubim Banatul pentru istorie
  • Iubim Banatul pentru turismul extraurban, pentru peșteri, cascade și toate minunățiile oferite de natură

  • Iubim Crişana pentru oamenii primitori și pentru graiul lor
  • Iubim Crişana pentru peisajele pitoreşti
  • Iubim Crişana pentru pălinca de Bihor

Descoperiți Banat & Crişana

Banatul este o provincie istorică ce cuprinde zone din Romania, Serbia (Banatul Sarbesc) și o mică parte din Ungaria.

În prezent, Banatul cuprinde integral județul Timiș, marea majoritatea a județului Caraș Severin(fără localitățile Bucova, Cornișoru, Bouțarii de Jos, Bouțarii de sus și Preveciori) dar și parți din județele Arad (la sud de Mureș), respectiv localități din județele Mehedinti și Hunedoara.

Mai mult

Se învecinează cu urmatoarele regiuni: Crișana la nord, Transilvania la est și Oltenia la sud-est. În partea de nord-vest e granița cu Ungaria, iar la sud-vest granița cu Serbia.

Numele de Banat provine de la cuvântul “Ban” care înseamnă guvernator/conducător. Teritoriile regiunii se numeau banaturi fiind conduse de câte un Ban.

Relieful Banatului este variat și cuprinde zone montane, Carpații Occidentali și zona de vest a coastei Carpaților Meridionali, apoi mergând spre granița cu Ungaria sunt Dealurile de Vest, respectiv Câmpia de Vest.

Cele mai importante masive muntoase sunt munții Țarcu cu vârfurile Tarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m), Muntele Mic (1.806 m), Munții Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m), respectiv Munții Poiana Ruscă (1.359 m), Munții Banatului cu diviziunile Semenic (1.447 m), Aninei, Dognecei, Almăjului și Locvei.

Primele semne ale existenței Banatului datează din secolul X, sub forma unor voievodate: Glad, Ahtum și Cinad.

De-a lungul timpului regiunea Banat a fost sub dominare otomană (secolele XVI și XVII) apoi a fost anexată Ungariei în două rânduri (în o mică parte a secolului XVIII, și mai apoi dupa anul 1860). Din 1919 a redevenit terioriu românesc, iar din 1968, Banatul are forma actuală, întins pe 5 județe.

Gastronomia regiunii, asemănătoare cu cea a Transilvaniei, se identifică prin ciorbe și sosuri dulci cu rântaș, mancarea per general e dulce (se observă influența dominației austriece). A se aminti ciorba bănățeană, tăițeii de casă cu nucă/mac, plăcintele cu ceapă, ficăței și varză, iahnia de fasole cu gâscă, supa de cocoș cu tăiței, ceapa umplută, sau papricșul de porc cu găluște de făină.

Ca deserturi amintim crofnele, gomboții, papanașii sau clătitele banațene.

Cu aportul vecinilor sârbi, tot in regiunea Banat întâlnim faimoasa pleșkavita bănățeană/sârbeasca, în materie de fast-food.

Dacă amintim de bucate savuroase, e obligatoriu să menţionăm licoarea lui Bachus, renumită în această regiune.

Regiunea viticolă a Banatului situată profilată pe vinurile roşii si integrează podgoriile: Miniş – Maderat, Recaş-Bencec, Silagiu – Buziaş, Tirol şi Moldova Nouă. Regiunea viticolă a Banatului este specializată în producerea vinurilor albe şi roşii, seci sau demiseci, de calitate superioară.Cel mai cunoscut „brand” dat acestui domeniu de zona de vest a ţării este cu siguranţă vinul de Recaş, unde sunt peste 800 de hectare de viţă-de-vie. Vinul de Recaş se poate găsi si in Londra, la restaurantul lui Gordon Ramsey, The Maze – o stea Michelin. Peste 50% din producţia de vin de Recaş ajunge peste graniţe în destinaţii precum: Anglia, Germania, Olanda, Suedia, Danemarca, Japonia, SUA sau Canada.

Amintim în primul rand balurile, o tradiție păstrată în Banatul în ultimele secole. Balurile reprezentau în mare parte ritualul pregătirii tinerelor pentru a-și găsi pețitorul, pentru crearea familiilor și pentru moștenirea averilor. Se organizau cursuri de dans, de bune maniere pentru ca tinerii și tinerele să prezinte un nivel demn pentru viitorii soți/viitoare soții. În prezent se mai organizează câteva asemenea baluri, pentru recreerea farmecului timpurilor trecute: Balul Speranței, Balul Sânzienelor sau Balul Învățătorilor. Accentul se pune în prezent pe desfașurarea unui eveniment cât mai reușit și cât mai impresionant pentru participanți.

Un alt obicei, ce se regăsește la nivel național, cu particularitățile regiunii respective este colindul. Copii și tinerii merg din casă in casă oferind binecuvântare și noroc prin cântările tradiționale. O altă tradiție legată de sărbători este ca sub fața de masă unde se va servi prânzul/cina respectiva să se pună fân, grâu, floarea-soarelui sau porumb. Acestea ar însemna bogăție și liniște în casă.

Crişana e o provincie istorica ce cuprinde teritorii din România și Ungaria. Este situată în partea de nord-vest a ţării și se învecinează cu Banatul în sud, Transilvania la est, Maramureş la nord, respectiv graniţa cu Ungaria în vest.

Cuprinde în intregime județul Bihor dar și părţi din Arad (la nord de Mureş), Sălaj (in est) și Satu Mare (nord).

Numele regiunii este dat cele 3 principale râuri: Crişul Alb, Crişul Negru și Crişul Repede. Împreună cu Barcăul reprezintă majoritatea reţelei hidrografice curgătoare.

Mai mult

Prima datare a regiunii este din secolul IX, cand este menţionată cetatea Biharia, cunoscută ca fiind capitala Crişanei. Actuala reședință de județ a orașului Bihor apare menţionată în istorie prima oară în anul 1113 iar descoperirile arheologice din zona Băile Felix arată că a fost locuită de către triburile geto-dacice. Regiunea a fost anexată in istoria ei de către Ungaria, iar în anul 1920 a fost împărţită de către cele doua state. Astfel pe teritoriul Ungariei, orașele Gyula, Debrecen, și Bekescsaba fac parte din Crişana Ungariei.

Asemănătoare cu Banatul, Crişana prezintă forme de relief montane, deluroase, chei/depresiuni și zona de câmpie.
Relieful Crişanei este diversificat și spectaculos mai ales în zona montană, acolo unde predomină un relief carstic cu formaţiuni de la peşteri, chei și defilee minunate la văi adânci și stânci singuratice. Cea mai mare densitate a acestor formaţiuni este localizată în zona Vadul Crişului.
Principalul vârf montan se găseşte în Munţii Bihorului și anume Vârful Cucurbăta (dovleac) cu altitudinea de 1849m, urmat de Budeasa cu 1740m. Alte mașive montane: Munții Plopișului, Munții Pădurea Craiului, Munții Zărandului și Munții Codru-Moma. Dealurile de Vest se regăsesc și în această regiune împreu cu o parte din Câmpia de Vest. Zona șituată la vestul regiunii, aproape de graniţa cu Ungaria, este numită câmpia Aradului, iar pe partea vecinilor maghiari se numeşte câmpia Crisurilor.

Tradiţiile de iarna din Crişana sunt ritualuri spectaculoase menite să aducă belsug, prosperitate, sănătate și noroc. În ajunul Craciunului, în mod special în zona rurală tinerii merg în vecini și mai apoi în întreg satul pentru a răspândi vestea Naşterii Mântuitorului. Ei sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale cu accesoriile aferente și oferă un repertoriu generos de colinde.

Un obicei ce se regaseşte doar în Crişana e umblatul cu Ţurca. Acesta este un personaj desprins din basme, cu un costum colorat extrem de decorat. Ţurca cântă, dansează, sperie copii, se ceartă cu bătrânii, tot spectacolul fiind energic, simpatic și iubit de localnici. Rolul acestui obicei e de a readuce bucurie și speranţa oamenilor că anul va fi bun, că totul va fi bine pentru casă, familia și pământurile lor.

De Revelion întâlnim calendarul de ceapă ce pregăteşte oamenii pentru munca în mp. Se desface o cea de dimensiuni mari, se pune apă în fiecare și se lasă peste noapte. În funcţie de evaporarea apei, oamenii vor ştii care vor fi lunile ploioase și secetoase. Pluguşorul și Sorcova se întalnesc în prima zi a noului an.

Tradiţiile de sărbători aduc bucurie, speranţă și poate cel important, aduc oamenii împreună pentru a celebra valorile străvechi ale regiunii.

Creştinii ortodocși din Crişana se pregătesc pentru Paşte înca din Săptămâna Mare; gospodinele pregătesc mâncare de post pe care o dau de pomană pentru sufletele răposaţilor și plantează flori pe morminte.
În Joia Mare se bate toaca pentru a îndepărta spiritele rele, iar în cimitire se aprind focuri considerate sacre. În Bihor, găsim obiceiul de împistrit și anume decorarea ouălor cu motive și simboluri de factură religioasă. Este un mesteşug păstrat din timpuri și a ajuns la rang de artă. Ca descriere, regăsim linii, forme și culori cu teme biblice, tradiţii, sau viaţa satului.

În noaptea Învierii, credincioșii merg la biserică și iau lumina sfântă. În ziua de Paşti există obiceiul spălării cu o apă ce conţine ouă roşii, argint și urzică pentru ca oamenii fie sănătoși, puternici și energici. Îndată ce bucatele sunt sfinţite, toată familia se aşează la masă, bucurându-se de sărbătoarea pascală.

În zona rura, nunta este un eveniment foarte important. În cadrul evenimentului tradiţia se manifestă cu diverse cântece, strigăte (dedicaţii) dansuri care reprezintă viitorul cuplului proaspăt căsătorit. Nu lipseşte grăitorul, un ales de către familie, care să îi însoţească în drumul spre nuntă. Acesta negociază și discută cu părinţii miresei detaliile vieţii pe care o va avea aceasta împreuna cu mirele. În condiţiile în care se cade de acord (bineînţeles, tot timpul), înţelegerea se cinsteşte cu faimoasa pălincă.
Deși se întâlnesc tot mai rar, obiceiurile se păstrează în mod special în zonele rurale în cadrul familiilor credincioase. Un astfel de obicei rar se petrece în ziua nunţii când mirele vine însoţit de alai și grăitor după mireasă. Rudele acesteia îl vor închide în curte și îl vor provoca la un joc de ghicitori, zicători și proverbe. După ce mirele câştigă acest joc, se consideră demn de aleasa lui și apoi se pleacă spre biserică și spre evenimentul principal care nu e ocolit de alte obiceiuri: furatul miresei, furatul pantofului miresei, dansul miresei cu rudele băiatului etc.

Gastronomia din Crişana are puternice influenţe maghiare, principalul condiment folosit fiind paprica dulce. Bucataria Crişanei merge pe principii tradiţionale și ecologice, sănătoase, bazate pe ingrediente din ograda proprie. Dintre cele mai importante preparate amintim: slănina și cârnaţii de casă, caşul de oaie, supa de gulii, supa/ciorba de peşte, sarmalele de mari dimensiuni, balmoş cu ouă (mămăliga cu brânză, unt și lapte), pipăraica (sos de usturoi cu iaurt și făină), gimicuş (mălai copt cu slănină, cârnaţi și caltaboş), boi pe moare (zeamă de varză acră cu mămăligă), curechii de dovleac (mâncare de dovleac), taşche cu pegmez (pacheţele de aluat cu gem gros de prune).

Regiunea Crişanei este probabil cea mai săracă din punct de vedere al podgoriilor şi al vinului de renume. Cea mai importantă regiune e considerată Miniş-Maderat, dar aceasta este anexată de regiunea Banat în documentele oficiale.

Pe lângă zona Minişului, putem aminti podgoriile Diosig, Valea lui Mihai şi Silvaniei. Soiurile dominante de struguri pentru vinuri sunt „Cadarca si Burgund”. Printre sortimentele de vin se numără Feteasca Albă, Rieslingul Italian, Feteasca Regală, Furmint, Pinot Gris, Mustoasa de Maderat sau lordana.

Cum ajungeți?

Avion, mașină sau tren? În zona Banat se poate ajunge cu aproape toate mijloacele de transport.

Mai mult
Avion

Zona este deservită de aeroportul Timișoara (companiile Tarom, Lufthansa, Wizz Air și RyanAir).

Tren

Din punct de vedere feroviar, regiunea este acoperită de magistrala feroviară M900, ce face legătura cu București prin sudul României.

Mașină

Rutier, Banatul este străbătut de drumurile europene E671 (spre Arad) și E70 (spre Lugoj/Moravița) pe lângă alte drumuri europene, naţionale sau judeţene

Avion, mașină sau tren? Fiind poziționata in vestul tării, aproape de granița cu Ungaria, Crişana nu are aceeași accesibilitate precum zonele învecinateeste

Avion

Zona este deservită de aeroportul din Oradea, unde operează compania Tarom cu zboruri din/spre Bucureşti.

Tren

Situată în vestul ţării chiar la graniţa cu Ungaria sunt numeroase căi de acces feroviar către statul vecin. Crişana este deservită de magistrala M300 (Oradea – Bucureşti), cea mai lungă din România. Pe suprafaţa regiunii operează atât compania naţională CFR cât și alte companii private.

Mașină

Din punct de vedere rutier, regiunea este parcursă de urmatoarele drumuri europene: E671 Arad – Oradea – Satu Mare, E79 Oradea – Deva și E60 Oradea – Cluj. Principalul nod rutier/feroviar este Oradea.

Orașele principale

Din punct de vedere al aşezărilor urbane, Banatul nu are un număr ridicat de oraşe de mari dimensiuni. Amintim Timişoara, Reşiţa, Lugoj, Recaş, Caransebeş, Orşova sau Oraviţa

Timişoara, așezat in vestul țării, este cel mai mare oraș din regiune sub aspect demografic, cultural și financiar.

Orașul are și denumirile de Mica Viena, datorită influențelor regimului austro-ungar, dar și orașul Florilor, pentru multitudinea de parcuri și zone verzi amenajate. Timisoara deține mai multe recorduri istorice naționale precum: prima linie de tramvai tras de cai, primul oraș cu iluminat stradal și mai apoi iluminat electric, prima fabrică de bere de pe teritoriul Romaniei care funcționează și în prezent.

Mai mult

Ca zone turistice, principalele obiective se regăsesc în centrul istoric:

  • Piața Operei cu Catedrala Mitropolitană, Opera Română și numeroase palate în stil neo-bizantin sau Art Nouveau: Palatul Lloyd, Palatul Neuhausz, Palatul Marbl, Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Palatul Dauerbach, Palatul Loffler, Palatul Hilt-Vogel, Palatul Szechenyi și Palatul Weiss .
  • Din Piața Operei se ajunge foarte usor în Piața Libertății unde regăsim Statuia Fecioarei Mariei și a Sfântului Nepomuk și mai apoi in Piața Unirii.
  • Această parte istorică a orașului concentrează importante obiective turistice precum Domul romano-catolic, Palatul baroc (Muzeul de Artă), Catedrala ortodoxă sârbă, Monumentul Sfintei Treimi, Casa Brück sau fântâna cu apă minerală.
  • În apropiere de această zonă, gasim Bastionul Maria Theresia, ce facea parte din zidul de protecție al cetății. În prezent este folosit ca pasaj rutier/pietonal. Părti ale zidului se mai regăsesc și in Parcul Botanic.
  • În materie de parcuri, amintim: în apropiere de Piața Operei: Parcul Central sau Parcul Catedralei, Parcul Rozelor (unde se desfășoară anual diverse evenimente), Parcul Copiilor sau Parcul Botanic.
  • Într-o zonă puțin mai îndepărtată, în cartierul Traian, puteți găsi Fabrica de Bere, funcțională din anul 1718. De-a lungul anilor a suferit modificări arhitecturale și modernizări. În incinta fabricii este un muzeu și un restaurant.
  • Cel mai indepărtat obiectiv turistic al orașului este situat în partea de nord și se întinde pe mai bine de 17 hectare: Muzeul Satului. Acesta te intâmpină cu o poarta de lemn sculptată tradițional iar în înterior puteți observa biserica, școala, primaria, birtul, străzile și casele păstrate din timpuri vechi. Interiorul caselor se pot vizita. În proximitatea Muzeului Satului veți regăsi și Grădina Zoologică sau Pădurea Verde.

Situat în sud vestul României, Reșița este reședință de județ pentru Caras-Severin. orașul este descris ca fiind cel mai vechi centru șiderurgic și unul dintre cele mai importante centre industriale ale României. Redus ca dimensiuni, înconjurat de dealuri și munți, se consideră că orașul va deveni în curând un oraș fantomă. Din cauza dispariției segmentului industrial-siderurgic, ca populație veți găsi o medie de vârstă ridicată și per general un oraș foarte liniștit, lipsit de agitație. Din punct de vedere turistic, orașul nu este inclus în circuitele turistice ca obiectiv singular ci ca o poartă spre Cheile Nerei

Mai mult

Chiar și așa enumerăm următoarele obiective:

  • Muzeul Locomotivelor cu Abur – principala atracție turistică a regiunii. Sunt expuse 16 locomotive cu aburi. Este singurul muzeu de acest tip din lume.
  • Muzeul Banatului Montanînglobeaza peste 70.000 de exponate din diverse domenii de activitate: artă, arheologie, etnografie, istorie industrială, mineralogie etc. Este ideal pentru a descoperi istoria locală.
  • Podul de la Vamă – actual pod pietonal, este cel mai vechi pod nituit și sudat din România. Făcea legătura între Reșița Română și Reșița Montană.
  • Funicularul – fiind un oraș industrial, acest funicular era folosit pentru transportul cărbunilor. În prezent nu este funcțional și se dorește amenajarea lui ca promenadă pentru o panoramă a orașului.

Cele mai mari orașe din Crişana sunt: Oradea, Arad, Zalău, Beiuş, Marghita și Salonta, primele trei fiind și reşedinţe de județ pentru Bihor, Arad, Sălaj. Principalele obiective turistice urbane se regăsesc în Arad și Oradea.

Aradul este situat pe malurile râului Mureş. Este un important centru industrial și de transport, având legături cu mari oraşe europene atât pe şosea cât și pe cale ferată

Mai mult

În Arad puteţi vizita următoarele obiective turistice:

  • Teatrul Ioan Slavici – ridicat în secolul XIX în stil neoclasic.
  • Piaţa Avram Iancu – principala piaţă culturală a orașului. A găzduit clădirea primăriei vechi, în prezent regăsim Casa Domany, Palatul Nadasdi sau Palatul Farmaciştilor.
  • Palatul Cultural – edificiu arhitectural imens, îmbină mai multe stiluri arhitecturale: neoclasic, corintic (coloanele frontale), renaştere italiană, art-nouveau și gotic. Aici puteţi gasi Muzeul județean și Filamornica de stat.
  • Centrul orașuluiîntr-o zonă restrânsă sunt Palatul Administrativ (primăria nouă), Palatele Cenad, Neumann și Szantay. Palatul Administrativ e singura clădire din oraș ce are un turn cu ceas, la fiecare oră fixă este intonată Oda Bucuriei.
  • Cetatea Araduluisituata în exteriorul orașului, lângă cartierul Aradul Nou. Este o cetate în forma de stea cu 7 colţuri. Datează din secolul XVIII ca închisoare militară, iar aici au fost închise personaje precum Horia, Cloşca și Crişan.

Oradea este situat pe malurile Crişului Repede ce îl împarte în două jumătăţi aproape egale. Fiind aproape de graniţa cu Ungaria, este un important centru economic, social și cultural din nord-vestul ţării. În ultimii ani administraţia locală a renovat întreg centrul istoric al orașului din fonduri europene, fiind adus la un nivel european. Oradea a reintrat puternic pe piaţa turistică și amenintă supremaţia orașelor învecinate ca cel mai bun oraș de vizitat din vestul ţării.

Mai mult

Cele mai importante atracţii sunt:

  • Cetatea Oradea – formată din mai multe bastioane și corpuri de clădire, a fost ridicată în sec XII. În prezent se pot vizita Biserica Romano-Catolică, Brutăria și fostele grajduri, toate renovate. Pe teritoriul cetătii este și un parc dendrologic superb.
  • Muzeul Ţării Crişurilor – dateză din 1897 și adună cele mai importante exponate din domenii precum ştiinţele naturii, istorie și arheologie, artă și etnografie. Colecţiile sunt reprezentative pentru întreaga regiune Crişana.
  • Piaţa Unirii – cele mai importante clădiri ale orașului se regăsesc aici: Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Casa Kovacs, Palatul Primăriei și Palatul Vulturul Negru. Palatul primăriei datează din anul 1902 și este recunoscut prin turnul cu ceas înalt de 50m. Cea mai faimoasă clădire din oraș e Palatul Vulturul Negru. În prezent este cea mai faimoasă locaţie de promenadă și relaxare. Este faimos pentru pasajul interior cu design inspirat de Galeriile Vittorio Emanuele din Milano.
  • Sinagoga Zion – cea mai mare sinagogă neologă din România, construită în stil maur din anul 1878.
  • Aquapark Nymphea – cel mai nou obiectiv turistic, e cel mai mare aquapark din vestul ţării. Serviciile sunt ireproşabile, facilităţile conţin piscine interioare, exterioare, jacuzzi, saune. În zilele de weekend cozile se întind pe zeci de metri, dar există avantajul cumpărării biletelor online.

Ce puteți vizita?

Principalele zone turistice ale regiunii Banat cu excepția orașelor sunt parcurile naturale Cheile Nerei, Semenic, Porțile de Fier (defileul și cazanele Dunării), respectiv Lunca Mureșului sau stațiunile balneo-climaterice.

Mai mult

  • Cheile Nerei conține trasee montane spectaculoase și o sumedenie de obiective turistice naturale. Cele mai importante ar fi Cascada Bigăr, Cascada Șușara, Peștera Comarnic, Lacul Ochiul Beiului, Cascada Beușnița, Cascada Văioaga sau traseul La Tunele.
  • Cascada Bigăr a primit titlul de cea mai spectaculoasă cascadă din lume in 2013. Este situata în localitatea Bozovici, județul Caraș-Severin. Cascada Bigăr marchează și intrarea în rezervația Cheile Nerei. Lângă aceasta este un panou ce informeaza turiștii că sunt pe linia Paralelei 45 Nord. În apropiere de cascadă, la doar 20 de km vom regasi și Morile de Apă de la Rudăria (un număr de 22 de mori de apă conservate, ce fac parte din patrimoniul Unesco). Parcul Național Cheile Nerei este inclus în întregime în patrimoniul Unesco.
  • Cascada Văioaga, Lacul Ochiul Beiului, Cascada Beușnița și traseul La Tunele sunt repartizate pe o lungime de 20 km și reprezintă cel mai vizitat traseu din Cheile Nerei: Căderi spectaculoase de apă, un lac despre care se spune ca nu îngheață niciodată de un turcoaz hipnotizant sau cele 7 tuneluri pate în stâncă (de pe vremea romanilor).
  • Tot în regiunea Banat întâlnim prima cale ferată din România, între Oravița și Anina. În prezent circulă un tren o dată pe zi/sens. Traseul este spectaculos, cei 21 de km traversează 14 tuneluri și 10 viaducte. Durata pe sens este de aproximativ 2h.
  • De asemenea trebuie menționate stațiunile balneo Băile Herculane și Băile Buziaș, deși acestea sunt într-o stare arhitecturală destul de proastă pentru renumele lor.
    In cadrul Băile Herculane se pot trata boli ale aparatului locomotor (reumatism inflamator, reumatism degenerativ, afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale, boli reumatismale abarticulare inflamatoare sau degenerative, afecțiuni post-traumatice și boli ale sistemului nervos (afecțiuni neurologice periferice, afecțiuni neurologice centrale funcționale, vicii de atitudine la copii si tineri) dar și boli asociate: bolile tubului digestiv și ale glandelor anexe, boli ale aparatului urinar: tulburari renale funcționale, boli ale aparatului cardiovascular, boli dermatologice, boli endocrine, boli ginecologice, boli ale aparatului respirator)
  • O destinație frecventată de tineri, în special vara este Văliug cu lacul omonim, unde sunt petreceri în fiecare weekend.
  • Banatul se poate lăuda și cu rezervații ornitologice precum cea de la Satchinez, parcul dendrologic de la Bazoș sau cu singurul sat circular din Romania (văzut de sus): Charlottenburg.
  • Cazanele Dunării reprezintă un sector din Defileul Dunării formate la trecerea acesteia prin Munții Carpați. Zona Cazanelor este specială și extrem de spectaculoasă deoarece aici, pe lungimea Cazanelor de aproximativ 9 km, Dunărea se îngustează ajungând la numai 230 metri lățime. În această zonă în schimb, apa curge mult mai repede și ajunge la adâncimi de 75 de metri. Poţi ajunge în Cazanele Dunării cu maşina, urmând indicatoarele din Orşova spre Moldova Nouă, Eşelniţa şi Dubova, iar după 25 de kilometri vei intra în defileu. Ca programe în zonă, puteți face o plimbare cu barca în Cazanele Mari, traseul ce include şi vizitarea peşterii Ponicova şi a Grotei Veterani, dar şi în Cazanele Mici, unde poate fi admirat golful Mraconia şi se poate vedea chipul lui Decebal sculptat în stâncă.

Crişana este o regiune foarte bogată în ceea ce priveşte turismul de relaxare, aventură sau montan. Fie că preferaţi relaxare la munte sau în preajma unor ape curgătoare sau ştranduri, sau vă place să descoperiţi peşteri, cascade sau peisaje spectaculoase din vârf de munte, zona oferă fiecaruia ceea ce îşi doreşte.

Mai mult

  • Băile Felix e cea mai mare staţiune balneo din România. Este situată la numai 9km de Oradea, pe drumul european spre Deva. Staţiunea este deschisă întregul an și oferă diverse tratamente cu ape geotermale oligometalice, bicarbonate, calcice sau sodice, respectiv nămoluri cu proprietăţi sapropelice. Majoritatea turiştilor vin atât cu recomandări de la medicii de specialitate cât și pentru relaxare. Se găsesc unităţi de cazare de la pensiuni până la cel mai nou și luxos resort: Lotus Therm.
    Afecțiuni ce pot fi tratate la Băile Felix:afecțiuni reumatismale inflamatorii (poliartrită reumadoidă, spondiloză anchilozantă);afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, poliartroză);afecțiuni reumatismale abarticulare;

    afecțiuni post-traumatice (entorse, luxații, sechele locomotorii);

    afecțiuni neurologice (pareze, paralizii, neuropatii, polineuropatii);

    afecțiuni neurologice periferice și centrale;

    afecțiuni ginecologice;

    afecțiuni asociate (boli de nutriție și metabolism, boli endocrine).

  • Băile 1 Mai nu sunt atât de renumite precum Băile Felix, dar oferă aceleași servicii balneo precum staţiunea vecină. Unităţile de cazare sunt în număr mai mic în acest caz.
  • Alte staţiuni balneare ale regiunii Crişana sunt Moneasa și Lipova în județul Arad.
    Moneasa este mentionată în istorie prima oară în anul 1835, în același secol fiind datată și staţiunea
    Lipova. Ambele sunt renumite pentru apele bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice și hipotone.
  • Tot în județul Bihor regăsim trei dintre cele mai importante peşteri ale ţării/regiuni: Peştera Urșilor, Peştera Meziad sau Peştera cu cristale de la Farcu.
    Pestera Urșilor este cea mai importantă atracţie din Munţii Apuseni. A fost descoperită în anul 1975 și are o lungime de 1500m, dispusă pe doua nivele. S-au găsit în interiorul acestei peşteri rămășiţele ursului de cavernă, dar și stalagtite și stalagmite de forme spectaculoase. Sunt vizitabile 3 dintre cele 4 galerii: Galeria Oaselor, Galeria Emil Racoviţă, Galeria Lumânărilor și Galeria Ştiinţifică (ultima fiind acceșibilă doar pentru speologi).
    Peştera Meziad situată în proximitatea localităţii omonime, este una dintre primele peşteri amenajate și una dintre cele mai lungi peşteri ale ţării: peste 4700m. Descoperită în anul 1863, a fost deschisă publicului larg în 1972. Şi în această peşteră s-au gașit oase aparţinând ursului de cavernă, dar deţine o faună mult mai diversificată în prezent: lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee.
    Peştera cu cristale de la Farcu a fost descoperită în anul 1987 și este singura peşteră unde se pot vedea cristale de calcit fără a fi speolog. Are o lungime de numai 251m. În vizita acestei peşteri, traseul deschis are 200m și include un mini muzeu minier, iar jumătate din lungimea traseului e dominată de pereti modelaţi de apă și diverse formaţiuni spectaculoase.
  • Cele mai cunoscute cetăţi din Crişana sunt Şiria și Şoimoş în județul Arad.
    Cetatea Şiria datează din secolul XIII ridicată pentru a proteja aproximativ 110 sate din împrejurime. A fost distrusă în anul 1784 iar în prezent se pot vizita rămășiţe ale zidurilor acesteia. În ultimii ani s-a construit un drum ce duce până în vârful Dealului Cetăţii, astfel există acces rutier pentru mașini și autocare. Pentru cei cu forma fizică foarte bună, de la poalele dealului sunt trasee ce duc spre cetate, și se pot parcurge în 30-60min.
    Cetatea Şoimoş este una din cetăţile medievale transilvănene, construită pe maul drept al Mureşului în anul 1278. Este situată pe un deal stâncos cu o singură cale de acces, fiind una dintre cetăţile cel mai bine păzite de natură. A fost părăsită în 1788 iar recent a fost inclusă pe lista monumentelor protejate.
  • Un altfel de obiectiv turistic ce merita menţionat în această regiune deluroasă, este plaja lacului Ghioroc. Este un areal amenajat, vizitat în preponderenta vara, ca alternativă la ştrandul local din Arad.
  • Alte obiective ce trebuie menţionate, dar care nu au o popularitate atât de mare sunt: Băile Tinca, succesiunea de peşteri și cascade din regiunea Vadul CrişuluiŞuncuiuş (Peştera și Cascada Vadul Crişului, Peştera Podireului, Peştera Casa Zmeului, Peştera Caprei, Peştera Roșie, Peştera Fugarului, Peştera Ungurul Mic și Ungurul Mare), plaja Grădia (asemanata la peisaj cu plajele din Thailanda) sau Cetatea lui Menumorut din satul Finiş (există o legendă despre existenţa unui tunel ce leagă cetatea cu oraşul Beiuş, aproximativ 10km de tunel subteran).
  • Pentru iubitorii de sporturi de iarna, Crişana vine cu două propuneri: staţiunile Stâna de Vale și Muntele Mic.
    Stâna de Vale este situată la 1100m altitudine și este recomandată atât pentru sezonul rece cât și pentru celelalte sezoane pentru relaxare și drumeţii. Domeniul schiabil cuprinde 3 pârtii: Căprioara (pârtie albastră 170m), Renul (pârtie albastră 790m) și Cerbul (pârtie roșie 585m), ultimele două fiind deservite de un teleski. Sunt amenajate și zone pentru tubing sau sanie.
    Muntele Mic, la 22km de Caransebeş, are peste 20km de pârtii, din care 5km cu nocturnă, 3 teleskiuri și 2 telescaune. Împărţite pe 3 pârtii roșii și 2 pârtii albastre, își aşteaptă turiştii an de an pentru sporturi de iarnă. Altitudinea de 1520m permite un sezon de iarna destul de lung.
  • Cea mai veche mănăstire de pe terioriul României este la caţiva km de Arad, numită Hodoş-Bodrog. Se spune că în această biserică s-au efectuat de lungul timpului cele mai multe exorcizări aprobate de pe teritoriul ţării noastre.

Evenimente & Festivaluri

Cele mai importante evenimente și festivaluri din zona Banat sunt organizate strict in orașul Timisoara, și anume: Festivalul Plai, Diskoteka, ISWINT, StudentFest, JazzTM, Festivalul Artelor Timișorene.

Mai mult

  • PLAI este mai mult decât un festival de muzică. Înglobează numeroase activități din sfera artelor și promovează și dezvoltă în același timp artiști noi, muzică nouă, artă nouă dar și o rețea de organizații non-profit. Are loc în arealul Muzeului Satului și se organizează în preponderență în luna septembrie.
  • DISKOteka Festival a avut în anul 2019 prima ediție a primului eveniment de muzica retro din România. Se dorește a deveni o tradiție care să unească sute de mii de oameni din interiorul și din afara granițelor țării noastre.
  • International Student Week in Timișoara (ISWinT) este un proiect organizat de către studenţi pentru studenţi. Aparţine Ligii AC (Automatică și Calculatoare) din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara și este cel mai vechi proiect organizat de Liga, fiind unic în România. Scopul e împărtășirea diverselor culturi ale participanţilor sub formă de spectacole și workshop-uri, publice sau în cadru restrans. Sunt organizate ateliere de lucru pe diverse domenii care mai apoi se vor transforma în activităţi pentru publicul larg. Este organizat în timpul vacanţei de vară.
  • StudentFest este un alt festival internaţional studenţesc cu tematică artistică și culturală organizat la Timişoara de OSUT(Organizatia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara), organizaţie non-guvernamentală și non-profit formată din studenţi ai UVT. Festivalul cuprinde secţiuni artistice precum: arte urbane, dans, design vestimentar, foto-video, sau muzică și teatru. Scopul acestui festival este crearea unui mediu propice dezvoltării personale și profesionale al tinerilor artişti.
  • Jazz TM este cel mai mare eveniment de susţinere al muzicii jazz din Romania și devine încet un simbol al orașului. Artişti locali și internaţionali sunt invitaţi an de an pentru a susţine o performanţă pentru publicul amator.
  • Festivalul Artelor Timişorene este un eveniment amplu cu scopul de a promova artiştii locali, dar și facilitarea accesului publicului larg la diversitatea manifestărilor culturale ale oraşului. O multitudine de artişti de toate vârstele și categoriile pregătesc intens spectacole de muzică, dans, film, sculptură, pictură, modă, teatru, design, literatură. fotografie sau ateliere de creaţie.
  • Pe lângă aceste evenimente principale, mai sunt mici evenimente precum Festivalurile Papricaşelor, Festivalul Vinului/Berii (toamna/vara) festivalul Oktoberfest (împrumutat din Germania) (vara), Festivalul Inimilor (muzică și dans popular din mai multe ţări)(vara), Street Food Festival (ce se organizează în mai multe orașe din România) (vara/toamna) iar în zonele rurale se organizează Rugile satelor (sărbătorirea hramului bisericii din localitate cu spectacole de muzică și dans popular).

Principalul organizator de evenimente din zona Crişana este APTOR, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune situat în capitala regiunii. APTOR organizează anual, în jur de 20 de evenimente, printre care amintim: Târgul de Paşti, European Music Open, Festivalul Medieval al Cetăţii, Zilele Culturii Maghiare, Zilele Culturii Slovace, Festivalul Evreiesc Shalom Ierusalim, Zilele Sfântului Ladislau, Oradea FestiFall și Târgul de Crăciun.

Mai mult

  • Cel mai mare festival local/regional este Toamna Oradeană.
    Toamna Oradea este festivalul cel mai important din viaţa culturală a orașului Oradea și are loc în fiecare toamnă. Toamna Oradeană se întinde pe durata a doua saptămâni și prezintă publicului din oraș și din ţară, spectacole de teatru, diverse expoziţii și concerte în aer liber.
  • Festivalul Internațional Multicultural Fără Bariere este cel mai important festival teatral din Crișana și Maramureș. Are loc în Satu Mare si este cel mai important eveniment culturale din județul respectiv cel mai mare eveniment din oraș. Oranizatorii festivalului reușesc să atragă, cu ocazia fiecărei ediții, un public numeros cu o medie între 3000 și 7000 de spectatori. Nu este un festival-concurs ci are ca scop dorința de a oferi sătmărenilor posibilitatea de a urmări cele mai semnificative spectacole ale stagiunii respective. Echipele de actori provin din țări precum România, Ungaria, Italia, Austria sau Germania. – primavara
  • În 2019, la Salonta, a avut loc prima editie a Festivalului de Film pe Frontieră. Se întinde pe decursul a doua zile, iar în fiecare seară, publicul va putea viziona pe ecran mare, în aer liber, o selectie de filme românești și maghiare lansate în ultimii ani. Festivalul este deschis publicului larg in mod gratuit și va fi un prilej de descoperire și comunicare a celor două cinematografii. În fiecare seară, vor fi prezenți invitați speciali, regizori, actori sau producători ai filmelor, care vor discuta cu publicul după proiecție. – vara
  • Anual, pe timp de vară sau toamnă uneori, în Oradea este un eveniment dedicat muzicii Folk, numit Festivalul de Folk Pro Lirica. În fiecare an artiști celebri, dar și artiști proaspeți urcă pe scena bihoreană pentru a încânta publicul amator de folk. Festivalul folk este organizat de Fundația Pro Lirica și Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, în colaborare cu Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural
  • Oradea Summer Film este un cinematograf în aer liber organizat anual în luna august, în Parcul Cetății Oradea. Evenimentul aduce în fața publicului filme de autor, prezentate în cele mai prestigioase festivaluri de film din lume.
  • Festivalul medieval Oradea este unul dintre cele mai mari festivaluri medievale din România, organizat anual în luna iulie, în Cetatea Oradea.Festivalul readuce în fața noastră obiceiuri și tradiții, cavaleri și personaje medievale, care ne poartă într-o călătorie în timp, atât prin atmosferă, cât și prin reconstituirile de bătălii istorice, demonstrațiile de luptă, meșteșuguri și obiceiuri vechi. Cetatea Oradea devine un mic sat medieval unde întâlnești meșteri, cavaleri, oșteni și domnițe, menestreli veseli și iluzioniști.

Galerie Foto Banat & Crişana

Vedeți ofertele noastre din Banat & Crişana

Cele mai populare cazări

Pensiunea Casa Ecologică / Băile Herculane, Banat★★★

  • Servicii de agrement
  • Piscină interioară și exterioară
  • Număr mare de camere
  • Parcare gratuită

Hotel President Spa / Băile Felix, Crișana★★★★

  • Servicii de calitate înaltă
  • Hotel nou
  • Centru spa și piscină exterioară
  • În proximitatea parcului acvatic

Pensiunea Melba & Naiya / Dubova, Banat❀❀❀

  • Locație lângă Dunăre
  • Servicii de agrement
  • Piscină exterioară

Cele mai populare tururi

Cheile ascunse ale Banatului

  • Cheile Carașului, Gârliștei, Buhui
  • Parcul Național Semenic
  • Anina și Reșița

City Break Timișoara

  • Istorie si multiculturalitate
  • Tur pietonal
  • Tur ghidat al centrului istoric